Facerea, cresterea si dezvoltarea...intr-un cuvant..eu

Sa fi fost prin iarna lui 85, teoretic vorbind, pe 25 decembrie, o zi cu ceva insemnatate spirituala pentru crestini cand ai mei si-au vazut de treaba lor...


9 luni mai tarziu, teoreti vorbind, pe 25 august `86 avea sa se nasca cel ce avea sa devina eu.Al 3-lea copil al unei familii modeste, un al 3-lea baiat mai exact.









O sa revin mai tarziu asupra celorlalti 2,




momentan discut despre mine.O copilarie banala, fara evenimente marcante, fara accidente, membre fracturate sau probleme cu vecinii ceea ce ma duce cu gandul ca eram enervant de linistit.





Scoala m-a invatat ca uneori e nevoie sa te trezesti si de dimineata ca sa nu intarzii si ca trebuie sa suporti tot felul de adulti cu idei proprii ce nu suporta prezentarea alotor opinii, asa ca m`am abtinut si am trecut neobservat printre ceilalti.in clasele superioare (respectiv a6-a, a 7-a si a 8-a) mi-am scos in evidenta calitatile evidente de umanism...redactor la revista scolii si actor in trupa de teatru a acesteia.


O trupa bunicica avand in vedere multitudiea premiilor castigate pe la toate concursurile de interpretare.Prin clasa a 6-a am avut onoarea sa public o poezie in revista cea mai de prestigiu in scoli Cutezatorii Magazin.

"in padurea vesnic verde,
pe o ramura se vede,
un ghemotoc de blanita,
priviti..e o veverita.

mica moale si pufoasa
cu burtica sa cam grasa
printre ramurele fuge
pana la casuta-ajunge

acolo-n casuta ei
ghemuri de blanita,trei
stau cu toti zgribuliti
de foame napastuiti

se uita cu ochii blanzi,
l-acei pui micuti,flamanzi
si le aduce-ntre gheare
o nuca la fiecare..."

In 2001 am luat premiul de interpretare pentru rolul lui Catavencu, personaj in pielea caruia m-am regasit total. Pe carticica primita din partea trupei "LIRA" e scris mesajul:"Lui Cristian pentru interpretarea rolului lui Catavencu 16.II.2001. Si un pumn pentru absentele de la repetitii!".






Cam atunci cineva a pus intr-un final pucnctul pe i. Eram deconspirat!Asa e, nu-mi placea sa invat, sa fiu punctual si mai ales, sa-mi faca altii programul. stiam ce am de facut si asta faceam!A trecut repede acea perioada, a venit timpul liceului.





Mate-info...asta am urmarit, asta am facut. si am facut-o al dracu de bine. Prin clasa a 10-a m`am infiltrat in echipa de baschet a scolii, mergand in paralel cu ceva scrieri epice pe la concursuri de gen. Moment in care m-am lovit de nepotisme si luam numai locul 2 pentru ca primul loc era rezervat fiului varului surorii a carei tata locuia cu mama celui ce facea legea in inspectorat.Nu excelam la baschet, eram ala inalt rau care se batea sub panou si o dadea mai departe. (aici cel in aer si in galben)


in 2004 daca nu ma-nsel am trecut la faza zonala la Giurgiu. Oamenii de acolo ne-au promis ca nu o sa castigam locul 1... noi i-am crezut, erau suficient de inchisi la culoare ca sa poata sa-si impuna respectul in fata noastra.Oricum, nu eram atat de interesat, piciorul meu stang era in fasa dupa un accident survenit cu 2 saptamani in urma la o joaca in curtea scolii. piafenul aplicat in fesa m-a ajutat sa uit de durere si sa pot sa stau pe banca linistit. cam aici s-a incheiat cariera mea in baschet care oricum nu parea sa aiba viitor.Sfarsitul liceului a adus cu sine nevoia de a face ceva. Facultatea nu a prezentat nici un fel de interes asa ca m-am orientat catre campul muncii. Am cautat ceva in genul meu: sa fiu platiti sa nu fac nimic. Si am gasit. Paza. In 2 luni am avansat de la pandar la calea ferata la Paza VIP. dar mi-am dat seama ca nu e de mine, plictiseala ma omora incet dar sigur.Un alt domeniu care mi s-a parut relativ de mine au fost vanzarile, bazate foarte mult pe aptitudinile omului de a discuta, de a negocia... si acolo sunt de 3 ani, zilnic socializez cu peste 30 de persoane dar cu mainile in buzunar, ingrozitor de relaxat.Sa revin la familia mea. Mama convietuia cu un tip de mai bine de 6 ani, dar l-a cunoscut pe tata si in 3 luni s-au casatorit. el a plecat in armata cand mama era insarcinata cu Irinel,





fratele cel mare, apoi a urmat Dani





(pozele lor sunt de acum 4 ani, am si recente, dar inca astept acordul lor :) )

ca intr-un sfarsit sa vina si randul meu sa zambesc soarelui.



Acestea sunt cateva fragmente din viata mea, si le-am publicat cu gandul ca pot convinge si alti oameni sa-si spuna povestea, pe scurt. Nu sunt persoana publica, nu sunt cunoscut, pur si simplu este viata vazuta prin prisma ochilor mei, echivalentul unui bob de grau intr-un lan sau al unui graunte de nisip din desert.