Din scrisorile unui soldat….

Anul era 1975, Soldatul se afla in garnizoana de la Alba Iulia, la aproximativ 500 de kilometrii de casa. In cele cateva scrisori gasite, am reusit sa conturez caracterul lui puternic si atitudinea sa fata de cele din jur. Un om simplu, venit dintr-o familie modesta era unul dintre cei multi care tremurau de bucurie atunci cand primeau scrisori de acasa si plangea in momentele de singuratate pentru a nu-I vedea cei din jur slabiciunea. Dar asta stiau numai ai lui caci pentru prieteni era cel haios, in preajma caruia nu puteai sa nu razi dar si cel mai serios atunci cand situatia o cerea. Desigur mai erau si momentele de adrenalina in care nu se dadea la o parte. Prieteni din copilaria lui mi-au povestit cum intr-o noapte au luat un taur si au vrut sa-l sacrifice pentru ca vroiau sa faca o friptura “indestulatoare”. Cand a cerut ajutorul celor din jur sa poata impiedica taurul, au batut in retragere vazand cum bestia umfla din nari. Foarte nonsalant, a luat taurul de lant, l-a proptit de un copac astfel incat coarnele il imbratisau si l-a legat acolo. Cu o miscare iute de mana i-a infipt cutitul in jugulara si l-a lasat intr-o balta de sange. Un om cu o doza de nebunie dar atat de echilibrata incat niciodata nu se pierdea cu firea si gasea solutii in orice moment. Respectuos din fire ii saluta pe toti cei care ii cunoastea si se oprea sa mai schimbe cate o vorba cu ei. Militaria nu l-a schimbat, dar l-a obligat sa-si puna sentimentele pe foi si sa le impartaseasca celor dragi.

29.VII.1975
Dragi parinti, iubita sotie,
In primul rand va spun ca sunt sanatos, sanatate de care as vrea sa va bucurati si dvs. Dragi mei, neavand timp la dispozitie caut sa trec la subiect I incep cu a va spune ca am fost la tragere si am luat “foarte bine” iar in al doilea rand ceva mai neplacut este faptul ca s-a amanat data cand depunem juramantul tocmai pe 16 August asa ca, daca vreti sa veniti la mine duminica 3 Iulie eu va astept si daca, Nuta, tu te simti bine vino si tu ca mi-e tare dor de tine si de taticu ca sa nu mai vorbesc si de ceilalti. Dragii mei, daca veniti sa nu uitati sa-mi aduceti briceagul si va rog, daca se poate, cateva lame de ras. Eu ma retrag desi as mai avea multe de scris, nu inainte insa de a va ura mult noroc si fericire, al dv. care va apara si al tau iubit. TITI
p.s. Gagalica, daca te simti mai bine, cum am mai spus te rog mult de tot vino si tu sa te mai vad, poate imi mai trece dorul de tine ca noaptea de obosit ce sunt nu-mi mai dau seama cand dorm si vorbesc cu tine toata noaptea.”
Pe un colt scrie inclinat si foarte dezordonat: "scuzati scrisul, am scris pe intuneric."


Intr-o alta scrisoare explica:

“[…] Nu stiu cum s-a intamplat de n-am plans la poarta, poate m-am gandit ca-i face rau lui Nuta, dar cand am plecat mi-a venit asa de greu cand am vazut ca ma lasati singur si am inceput sa plang ca un copil. Dragi mei, va scriu astazi 30.VII.1975 ca abia acum s-a dat militaria jos din pod. Am primit armele si toate cele necesare si am facut cateva alergari si va spun pe cinste si pe onoare ca e tare greu. […] scuzati-mi scrisul dar am scris dupa 23.15 pe pervazul geamului de la wc si am scris numai cu pasta ca pix nu am si nu am mai trezit pe niciunul sa-i cer, sunt si cam somnoros dar totusi o sa intelegeti ca dvs. aveti timp mai mult, nu sunteti la ordin .(eu si cand ma duc la wc pentru necesitati , cer voie.)
La revedere, cu stima si respect.”

10. VIII.1975

“In primele randuri nu va dau relatii despre sanatatea mea ci doar va vorbesc despre marea bucurie pe care cred ca n-am s-o mai simt in toata viata mea. Dragii mei, bucuria a venit o data cu scrioarea primita din partea voastra cat si din partea scrisorii trimisa de Lucica. Cand m-am apucat sa citesc acele frumoase cuvinte ca am un baietel in inima mea a trecut un curent de bucurie si va ramane acolo[…] Nutica, tie nu stiu cum sa-ti multumesc , nu am cuvinte dar pana duminica voi gasi eu. Insa tin sa te anunt pentru a te pregati a rezista la cel putin 100 de sarutari iar pe scumpul nostru fiu minim 1000 […]

Stima si respect pentru parinti si multa dragoste si iubire pentru sotie si pentru scumpul meu baietel”.

Timp de inca 25 de ani dupa armata a continuat sa fie o fire vesela, sa petreaca si sa treaca zambind peste probleme, un sprijin de nadejde pentru prieteni si un om descurcaret care nu se dadea deoparte din fata vietii.

Nu era un om religios, dar nici impotriva bisericii. Fiind o fire sociabila si saritoare s-a imprietenit cu un monah, un calugar de la o manastire nu departe de Ploiesti.

Mergea zilnic si a devenit un sprijin real pentru cei de acolo. Asta pret de 4 ani pentru ca o boala l-a rapus si timp de 2 saptamani nu a mai putut iesii din casa. Apropierea lui de biserica i-a adus o liniste sufleteasca puternica, ba chiar avea carticica de rugaciuni dar al carui semn s-a oprit la rugaciunea de miercuri... ziua de joi l-a gasit intins in pat, cu cei 3 fii si sotia privindu-l lung in timp ce piciorul ii aluneca incet pe pat, semn ca suferinta se incheiase. Pentru unii a fost decat o cifra, pentru altii un nume, pentru cei care-l cunosteam, a fost un exemplu.

A fost tare asa cum l-au stiut toti pana in ultima clipa si mi-a spus din ochi ca ma iubeste, ca ne iubeste si ca o sa ramana langa noi. Pe crucea lui sta scris cu litere adanci: “Pe cer când soarele-i apus, De ce să plângi privind în sus? Mai bine ochii-n jos să-i pleci, Să vezi pământul pe-unde treci! El nu e mort! Trăieşte-n veci,e numai dus!”

Langa poza lui e un bilet pe care a scris, cu aceleasi litere cu care incerca sa-si exprime bucuria nasterii primului fiu, un mesaj catre cel din urma baiat :

“Cristi, sunt la biserica, Tata 24-04-2004”

in memoriam 29.04.1955-05.05.2005 Neagu V. Constantin.

The sun is no more,
the sky turned to black,
The wind blows like hell
there`s no turning back
I fight and I struggle,
to go...on and on,
Before the storm starts,
and all will be gone.
The clouds were so heavy,
so dark and so near
I stopped for a moment...
I treambeled of fear.
The earth treambeled with me,
it started to rain,
The raindrops fell on me,
causing me pain.
I walked through the rain,
as much as I could,
I was getting closer,
I was near the woods.
I entered the forest,
but he wasn`t there
I saw him right here!
where is he, where?!?
I saw him again,
I`ve headed that way
"Don`t leave me again"!
I`ve started to pray."
I won`t, i`ll be here,
keep walkin` my son,
And soon you`ll be with me,
will head towards the sun!
"I`ve reached him,
I`ve huged him
we`ve started to cry,
"Why did you left us?",
I`ve asked him, "why?"
"I didn`t left you,
I`ll be here forever
You`ll never be alone
I promise you, never!"
We talked all the day,
and all the night long,
he smiled, but sudden,
something went wrong.
I`ve opened my eyes
I was in my bed....
I dreamt him, god damn it
my father is dead!